Pacientul, în vârstă de 55 de ani, a suferit o intervenție chirugicală într-un spital din orașul chinez Jinhua, care a durat mai mult de două ore, din cauza….mâncării.
Chirurgii dau vina pe alimentația bărbatului care constă din consumul excesiv de brânză tofu, lucru recunoscut chiar de pacient, care le-a spus medicilor că în dieta lui zilnică include și brânza de soia, tofu, care este deosebit de bogată în sulfat de calciu.
FOTO: twitter.com/MailOnline
Astfel, acestuia i-au fost îndepărtați 420 de calculi renali, iar după externare medicii i-au spus că dacă vrea să consume în continuare tofu, atunci trebuie să bea suficient de multă apă, astfel încât excesul de calciu să fie eliminat și nu să se depună în rinichi. „Niciodată nu am făcut așa ceva”, a spus Wei Yubin, doctorul care a făcut operația, și care spune că doar îndepărtarea „pietrelor” a durat 45 de minute.